Afecțiunile gleznei și piciorului – simptome, diagnostic și tratament

Nu — regulile Ottawa ghidează indicația radiografiei după entorse. Radiografia este indicată dacă există durere în zona maleolară sau a piciorului mediu ȘI imposibilitatea de a face 4 pași imediat după traumatism sau la examinare, sau durere la palparea punctelor osoase specifice (marginea posterioară a maleolelor, baza celui de-al 5-lea metatars, osul navicular). În absența acestor criterii, radiografia nu este necesară.

Din punct de vedere funcțional, da — în anumite situații. O entorsă grad III (ruptură ligamentară completă) netratată corect poate duce la instabilitate cronică de gleznă, cu episoade recurente de „cedare", risc crescut de entorse repetate și, pe termen lung, artroză post-traumatică. O fractură tratată corect se vindecă complet în 6–8 săptămâni. De aceea, entorsele severe necesită evaluare și tratament structurat, nu doar „mers cu durere".

Ruptura completă a tendonului Achile are un tablou clinic caracteristic: senzație bruscă de „lovitură de picior" sau pocnitură, urmată de imposibilitatea mersului pe vârfuri și durere la nivelul tendonului. Testul Thompson este diagnostic — culcat pe burtă, strângerea gambei nu produce flexia plantară (piciorul nu se mișcă). Diagnosticul se confirmă ecografic sau prin RMN. Prezentați-vă urgent la urgențe ortopedice dacă suspectați această leziune.

La 80–90% din pacienți, fasciita plantară se ameliorează în 6–18 luni cu tratament conservator — stretching al fasciei și tendonului Achile, talonete de descărcare, modificarea activității. Totuși, fără tratament activ, poate deveni cronică și invalidantă. Undele de șoc extracorporeale (ESWT) și infiltrațiile cu PRP sunt indicate în formele rezistente la 3–6 luni de conservator.

Durerea postoperatorie este controlabilă cu analgezice standard în primele 1–2 săptămâni. Mersul cu taloniere speciale este permis din prima zi postoperator. Încălțămintea normală se reia la 6–8 săptămâni. Revenirea la sport la 3–4 luni. Recuperarea completă, cu dispariția edemului rezidual, se atinge la 4–6 luni. Rezultatele funcționale și estetice sunt bune la 85–90% din pacienți când indicația chirurgicală a fost corectă.

Infiltrația de corticosteroid direct în tendonul Achile este contraindicată — crește semnificativ riscul de ruptură tendinoasă. Corticosteroizii pot fi utilizați peritendinous (în jurul tendonului, nu în el) în faza acută, dar cu precauție. PRP-ul peritendinous este opțiunea preferată în tendinopatia achiliană — efect regenerativ fără riscul de degenerare. Infiltrațiile în fascia plantară (la inserția calcaneană) sunt mai sigure și frecvent utilizate în fasciita acută.

În faza subacută și cronică, activitatea fizică adaptată este benefică și chiar parte din tratament — exercițiile excentrice (coborârea pe vârfuri de pe o treaptă) sunt standardul de tratament. Alergarea trebuie redusă temporar, dar nu oprită complet în formele ușoare. Sunt de evitat suprafețele dure, pantofii fără amortizare și creșterile bruște de intensitate. Revenirea la sport complet se face progresiv, după dispariția durerii la exercițiile excentrice.