Afecțiunile umărului – simptome, diagnostic și tratament

Nu. Durerea de umăr poate veni din impingement subacromial, tendinită bicipitală, capsulită adezivă, instabilitate sau artroză, fără să existe o ruptură de coafă. Uneori durerea nici nu pornește din umăr, ci este iradiată de la coloana cervicală. Examenul clinic cu teste specifice este cel care orientează diagnosticul, iar tratamentul diferă semnificativ în funcție de cauză.

Nu întotdeauna. Rupturile parțiale și unele rupturi complete la pacienți cu activitate redusă se pot trata conservator, prin kinetoterapie, infiltrații și adaptarea activităților. Indicația chirurgicală se discută în rupturile complete simptomatice la pacienți activi, în rupturile acute traumatice la persoanele tinere și atunci când un tratament conservator corect urmat nu aduce ameliorare.

Depinde de intervenție. Acromioplastia permite reluarea activităților ușoare în câteva săptămâni. Sutura coafei rotatorilor necesită imobilizare în eșarfă și o recuperare care se măsoară în luni, fiindcă tendonul suturat are nevoie de timp până se integrează. Stabilizarea pentru instabilitate are un traseu propriu, mai lung pentru sporturile de contact. Intervalele sunt orientative și se discută individual, înainte de intervenție.

Capsulita adezivă, cunoscută ca „umărul înghețat”, este o inflamație urmată de retractura capsulei articulare, care limitează mișcarea în toate direcțiile — inclusiv atunci când brațul este mișcat pasiv, de altcineva. Evoluează în trei faze, pe parcursul a 1–3 ani: faza dureroasă, faza de înghețare și faza de dezghețare. Tratamentul — infiltrații, kinetoterapie, în cazuri selectate hidrodistensie — urmărește controlul durerii și recâștigarea mobilității.

Depozitul poate rămâne mult timp fără simptome și, la o parte dintre pacienți, organismul îl resoarbe singur — perioada în care se întâmplă asta este însă și cea mai dureroasă. Tratamentul începe cu controlul durerii, kinetoterapie și, unde este cazul, infiltrație subacromială. Când durerea nu cedează, depozitul poate fi fragmentat și spălat prin puncție, sub ghidaj ecografic, într-o procedură ambulatorie. În formele care nu răspund nici așa, îndepărtarea se face artroscopic, în același timp cu rezolvarea leziunilor asociate ale coafei.

Sunt folosite curent, cu condiția să fie administrate corect, de preferință ghidat ecografic, și într-un număr limitat de administrări pe an. Infiltrațiile subacromiale reduc inflamația în impingement și bursită. Administrările repetate excesiv pot afecta calitatea tendoanelor, motiv pentru care se integrează într-un plan terapeutic complet, nu se repetă la nesfârșit.

În multe cazuri da, cu adaptarea activității, un program de tonifiere a coafei și evitarea mișcărilor care declanșează durerea. Decizia depinde de dimensiunea rupturii, de sportul practicat și de simptome. Unele rupturi parțiale rămân stabile ani la rând; altele progresează. Evaluarea periodică este utilă tocmai pentru a face diferența.

Nu întotdeauna. Trosnetul fără durere și fără limitarea mișcării este de obicei benign. Dacă apare împreună cu durere, cu senzația de blocaj, cu scăderea forței sau cu limitarea mobilității, este util un consult ortopedic.